Raceala si sinuzita sunt doua afectiuni distincte insa cu simptomatologii usor de confundat in faza incipienta si care trebuie tratate in mod diferit. Spre deosebire de raceala, care este o infectie virala respiratorie, sinuzita este o inflamare a sinusurilor care daca nu este tratata corespunzator, poate duce la complicatii grave.

Raceala este o infectie virala respiratorie si care debuteaza prin rinoree, o scurgere apoasa si incolora, durerile de cap nu sunt foarte frecvente, in schimb febra, durerile musculare si tusea isi fac simtita prezenta.

Pe de alta parte, o sinuzita suparatoare poate fi confundata cu o banala raceala. Semnele care ar trebui sa ne trimita direct la medicul ORL sunt: tusea persistenta, durerile de cap localizate in zona fruntala, maxilara sau suborbtala, mucozitatile inchise la culoare, galbene sau chiar spre verde, ametelile, respiratia urat mirositoare, durerile de dinti, durerile de urechi, ochii umflati, febra peste 39 de grade Celsius, aparitia unor iritatii ale pielii etc.