Pentru adeptii medicinei alopate, exista o gama larga de medicamente anti-raceala eliberate fara prescriptie, ce pot fi luate in prima saptamana de boala.

„Circa 80% din racelile usoare de sezon nu necesita mersul la medic. Oamenii trebuie sa stie ca la primele semne ale bolii pot lua cu incredere anumite pastile de la farmacie, dar este important si repaosul la pat cel putin trei zile. Un organism odihnit se va reface mai repede plus ca nici nu raspandim virusii in colectivitate”, atrage atentia medicul de familie Tereza Franciuc, presedintele Comisiei de Medicina de Familie a Colegiului Medicilor Bucuresti.

Automedicatia in cazul unei raceli poate include picaturi de nas, alese in functie de varsta bolnavului, dar si antiseptice pentru gat, de genul clasicului faringosept, arata medicul.