Fitoterapeutul bacauan Iulia Barbu ne-a oferit cateva recomandari care pot tine virusurile la distanta, mai ales in perioada sezonului rece. 

Daca vorbim de preventie, echinaceea pare a fi raspunsul. „Este o planta atat de puternica incat nu se recomanda a fi folosita in acelasi timp cu vaccinul alopat. Dupa vaccinare, ar trebui asteptat cel putin o luna”, explica Iulia Barbu.

De retinut insa: tratamentele fitoterapeutice vin in completarea celor alopate. Persoanele care doresc sa foloseasca retetele sunt sfatuite sa o faca doar dupa ce au discutat cu medicul specialist, care le-a stabilit si un diagnostic. 

Femeile insarcinate trebuie sa consulte medicul inainte de a apela la farmacia naturii. Este adevarat ca medicina naturista are girul timpului si efectele ei benefice se cunosc, dar nu trebuie ignorat sfatul medicului.