Ceai de usturoi cu lamaie? Bifat. Cataplasme cu ceapa calda? Bifat. Gargara cu otet de mere? Bifat. Bai cu sare? Inca o data, bifat. Comprese cu bitter suedez? Garantat. 16 ore de somn pe zi? Ocazional, la final de saptamana.

Mi-e greu sa ma gandesc la un leac din batrani pe care sa nu il fi testat in primele sapte zile in care am crezut ca ma confrunt cu o raceala. Si inca nu am mentionat asa-zisele dropsuri din catei de usturoi.

In ultimii ani, m-am imbolnavit relativ rar, dar cand mi s-a intamplat, am stat destul timp in pat cat sa termin mai multe sezoane din serialele mele favorite si sa mai fac, ocazional, o plimbare la Urgente.

De fiecare data, primele zile le-am petrecut incercand sa curm starea de rau cu remedii "babesti" – ceaiuri, comprese, frectii, sucuri din fructe sau/si legume, siropuri naturale etc –, in speranta ca, poate-poate, nu va fi necesara o vizita la doctor sau o cura cu pastile. In general, mi-a iesit: o zi-doua de febra si dureri in gat au fost urmate, cam totdeauna, de o recuperare grabnica.

Nu si de aceasta data: vreme de 14 zile, am oscilat de la o stare la alta, fara sa pot manca mai nimic. Primele zile le-am petrecut incercand sa indepartez napasta cu remedii preparate in casa, de prin lume adunate. In zadar. A doua zi, nu puteam vorbi mai deloc.